Constanţa BĂRBOI

«Poetul  încearcă,  ca  şi  Lucian  Blaga  în  Marea trecere,   să   oprească   timpul,   implorând   divinitatea:

„încetineşte, Îngere, puţin câte puţin/ rotaţia astrului acesta/ se-ntunecă ziua/ cresc întâmplările şi ceaţa/ plumb în mâinile pline de daruri/ fiii vor fi peste margini/ inele din lanţul sângelui fără sfârşit/ şi nu mai este da/ şi nu mai este vreau/ şi nu mai este este .(...)” În finalul poemului, poetul este arghezian prin motivul umbrei călcate de cineva care-i aruncă în faţă câte o prăpastie: şi spre seară/trece o andrea vânătă/ ca un frig/ printre coastele mele/ apoi vine altcineva, Îngerul poate/ scoate andreaua/ o aşază pe marginea nopţii/ mângâie cu palma uşoară/ locul însângerat/ îmi închide ochii/ În jur nu mai este/ decât nimeni/ dilatându-se în cercuri concentrice/ din ce în ce”. Sau, tot pe tonul unei tristeţi, într-o gradaţie parcă a mersului de la lumină – primele cicluri ale cărţii – spre întunericul liniştitor sugerat şi de poezia Târziu: „Se- aştern distanţe şi tăceri/ cad viscole pe tâmple, ştiu/ ce-a fost rămâne fost în ieri/ azi totu-i bine şi târziu”. Pentru ca, după aceste sensibile gânduri să urmeze parcă un fel de binecuvântare divină, dar un trist Amin. În ciclul Sfera imaginile sunt mai luminoase, unele fiind datate Paris 1994, din care se simte un sentiment de fericire. Iată o frumoasă  definiţie  a  dragostei,  din  poezia  Curgere:

„Lumina  ucide/  întunericul  ucide/  bucuria  şi  tristeţea ucid/ toate ale vieţii/ sărutul ca şi privirea/ Ehei! Dragostea-i ucidere desăvârşită”. Sau avertismentul din Ţine minte: „La capătul celălalt al lumii/ dacă sunt/ ca un ac magnetic/ pe firul fără sfârşit al iubirii/ pasul meu se îndreaptă/ Spre tine”. Unele poezii capătă valori sentenţioase, gnomice, ca în Monolog: „Când nimeni nu mai are încredere/ tu să ai/ Când nimeni nu mai vrea să se poată/ tu să mai vrei/ Când nimeni nu mai aşteaptă nimic/ tu să aştepţi... şi când totul s-a prabusit pentru toţi/ tu sa să apuci din nou uneltele/ dis-de-dimineaţă.” Este o frumoasă invitaţie de a învinge viaţa.»

Dicționar antologic de poeți şi dramaturgi, Bucureşti, Editura Niculescu, 2001

Coman Sova