«Ca și în Astrul nimănui, 1971, Coman Șova se dovedește și în Marival, (Editura Eminescu), același poet echilibrat, ocolit de tentațiile originalității cu orice preț, amintindu-ne de o însemnare a lui Pierre Oster: „A deplânge singurătatea poeților înseamnă a uita că misiunea lor în această lume în mers nu e deloc aceea de a inova, ci aceea de a păstra” (trad. Ștefan Aug. Doinaș). Așadar, ni se pare că poetul nostru este net de partea lui a păstra. În acest sens, lirica patriotică reprezentată în volum prin poezii de notabilă consistență poetică – Tu ești fântâna toată, Răbdare, Poemul unui dac, Se mişcă ramul – ni se pare o dovadă evidentă. Coman Şova – atunci când clipa i-o cere – nu se sfieşte să facă din versurile sale calde adeziuni lirice la lucruri deja spuse:
„Şi n-am visat vreodată străine avuţii,/ Doar pe-ale noastre, da, le vrem păstrate/ Pentru fii şi fiice pentru fii/ Şi pentru-a fiilor de fii cetate”, (pg. 85). Rodul, Fiii reprezintă simbolul permanenţei prin care poetul se vede legat de clipa de azi a ţării dar şi de cea de mâine.
Poetul scrie puţin, are respectul cuvântului până la teamă („Cuvintele sunt febre lungi”, pg.5), îşi propune să se încredinţeze numai acelor cuvinte asupra cărora să-şi poată pune o amprentă durabilă, cuvinte apte să primească ceva din taina sa: „Atunci când se va pierde/ Să spună: cuvântul cu numele cutare a murit.../ Să aibă sunetul tău, ochii tăi,/ Un duh robust cu ramuri de cristal...” (pg. 6).
În mod evident, din ceea ce are mai bun acest volum, lirica erotică ne-a convins cel mai mult. Nu este erotică incendiară a unui adolescent, ci poezia celui care şi-a găsit perechea: „Tu mă aştepţi cu odihnă, cu nopţi şi gutui,/ Tu mă aştepţi cu ceaiul fierbinte pe masă,/ Cu dragostea neînvinsă din părul amărui,/ Tu sărbătoarea mea dulce şi nemiloasă” (pg.38).
Exisă în Marival poezii ale unui vizionar neliniştit:
„Cu mâinile căzute peste ninsoarea lumii,/ Bat crengile în arbori, cad lunile din cer,/ Au mersul lin, sunt teferi somnambulii/ Şi palmele pustii iau foc în ger” (pg. 61). Deşi atent la integritatea teritoriului său liric, Coman Şova captează, uneori, sonorităţi prea cunoscute, pentru ca modelul să nu fie uşor detectabil: „Şi ziua e plânsă şi ora e mare,/ toamna-i în toate, în trup înserare” (pg. 38).
Poet care s-a exprimat până acum cu extreme precauţii, Coman Şova ne face, parcă, atenţi la o eventuală surpriză la care mulţi nu ne-am gândit. „Mergi înainte, fratele meu, oboseala va trece/ Şi spaima că n-ai fi alesul alung-o/ Aleargă./ Ai putea fi” (pg. 36)»
„Luceafărul”, nr.21/1
