Frig
De-mi vine să mă strecor
În blana unei pantere galbene.
Visez la cei arși pe rug,
ce cald le-a fost.
Pînă și-n inima iubitei
A pătruns frigul acesta...
O, ce frig!
„Descoperi intrînd în edificiul poetic al lui Coman Șova o poartă, rareori folosită de poeții zilelor noastre, una din augustele porți ale liricii marilor epoci din vechime.
Verbul poetic nu se poate lipsi de liniște, ca și roata de golurile dintre spițe. Mânuind arta litotei, a zicerii concentrate, Coman Șova cunoaște prea bine limitele cuvîntului și nevoia lui de tăcere.
Printre turbulențele timpului, în larma adeseori indecentă a istoriei, iată o carte de poezii adevărată, coaptă lent, în tăcere.”
Nicolae Balotă, din prefața la volumul „Nevoia de alb”, Editura Eminescu, 1996.
