«Coman Şova se afirmă iniţial într-o publicistică ce varia între reportaj şi eseu, apoi – în climatul de oarecare deschidere ideologică de după 1964 – e pasionat de teatru, în care cultivă o binevenită poezie a cotidianului, pretutindeni relevându-se un fond liric generos. Versurile, pe care le publică rar, au personalitate chiar de la debut. Cele mai realizate sunt un fel de meditaţii – gânduri răzleţe, reflecţii fulgurante, amintiri de-o clipă, repede stinse de agitaţia cetăţii. Lirica acoperă însă un teritoriu întins, de la genul ocazional al întâmplării cotidiene – cu datări şi localizări (casa din strada Labirint, lacul Herăstrău, câteva nume feminine etc. ) – la cântarea patriei (Burebista, Bicaz etc.) şi la reinterpretarea unor motive livreşti (Goliat, Hamlet, regele David), oscilând între retorismul conjunctural şi acordurile reflexive slujite de o stilistică aproape muzicală. Şova îşi găseşte timbrul potrivit în lirica erotica – celebrare cu o sensibilitate delicată şi senzualitate rituală, confesiune discretă şi memorie cald învăluitoare, căci „dragostea-i ucidere desăvârşită”, „vis şi mărginire amânată” (Adânc să credem). Lirismul e inundat de culorile anotimpurilor, de ploile toamnei îndeosebi sau e marcat de obsesia griului ori a albului, totul cenzurat de conştiinţa trecerii clipei: „Şi ziua e plânsă şi ora e mare/ Şi toamnă-i în toate, în trup înserare,/ Şi ziua e miercuri şi ora e miercuri,/ Şi peste rotirea a sute de cercuri,/ În liniştea caldă şi dulce de roade,/ Copila mea-ngână duioase silabe...” (Silabe, în Marival, 1974). În Nevoia de alb (1996) poetul îşi antologhează creaţia, revizuind uşor unele poeme cenzurate sau databile, cu intenţia vădită a concentrării lirismului şi a transpunerii reflecţiei în gnomism moral, uneori în versuri memorabile. Singura lui piesă de teatru reprezentată – Iubesc pe al 7-lea, a stârnit interesul criticii de specialitate. Alte compuneri dramatice i-au rămas în reviste: Saltul de panteră („Argeş”, 1968), Ringul de dans („România literară”, 1969). A mai compus scenarii de film: Ora zero (1979), Cursa cu obstacole (1980), ambele ecranizate de Nicolae Corjos.»
Dicționarul general al literaturii române, literele S–T, coordonator general Eugen Simion, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2007
